Emisii din agricultură: soluții bazate pe date pentru o agricultură sustenabilă

Emisiile din agricultură au devenit o preocupare centrală pentru fermieri, companiile alimentare și autoritățile de reglementare deopotrivă. Cum agricultura generează o pondere semnificativă din emisiile globale de gaze cu efect de seră, presiunea de a le măsura și reduce este în creștere de-a lungul lanțului valoric. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) raportează că sistemele agroalimentare, care cuprind producția, schimbarea destinației terenurilor și procesele din amonte și din aval de fermă, au emis 16,5 miliarde de tone de dioxid de carbon echivalent (CO2eq) în 2023, reprezentând aproximativ o treime din totalul emisiilor globale cauzate de activitățile umane (1). 

Acest articol explică de unde provin emisiile din agricultură, cum sunt măsurate și ce strategii bazate pe date le reduc. 

Ce sunt emisiile agricole și de unde provin? 

Emisiile agricole sunt gazele cu efect de seră eliberate de producția vegetală și animală, de conversia terenurilor pentru extinderea suprafețelor agricole, precum și de producția industrială și logistica asociate agriculturii. Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură provin din trei gaze principale: 

• Metan (CH4): Produs de microorganisme metanogene atunci când materia organică se descompune în condiții anaerobe. Principalele surse agricole sunt fermentația enterică la bovine și alte rumegătoare, gunoiul de grajd depozitat în sisteme lichide sau sub formă de dejecții semilichide (slurry), și orezăriile inundate. 

• Protoxid de azot (N2O): Eliberat direct atunci când microorganismele din sol procesează azotul din îngrășăminte sintetice, gunoi de grajd, dejecții ale animalelor aflate la pășunat și resturi vegetale, prin nitrificare și denitrificare. N2O indirect este emis în afara amplasamentului după pierderea azotului din câmp, fie sub formă de amoniac și oxizi de azot care sunt redepozitați în altă parte, fie sub formă de nitrați care se levigă în apele subterane și de suprafață. Gunoiul de grajd depozitat reprezintă o sursă suplimentară de N2O. 

• Dioxid de carbon (CO2): Eliberat prin schimbarea destinației terenurilor, pierderea carbonului organic din sol cauzată de gestionarea terenurilor arabile și de drenarea solurilor organice, precum și prin aplicarea de var și uree. Arderea combustibililor în fermă adaugă emisii directe de CO2. Energia electrică achiziționată adaugă emisii indirecte la punctul de generare. 

FAO împarte totalul emisiilor din 2023 în trei componente: emisiile de la poarta fermei (farm-gate) generate de producția vegetală și animală reprezintă 49%, activitățile de pre- și post-producție, cum ar fi fabricarea îngrășămintelor, procesarea și transportul, reprezintă 32%, iar schimbarea destinației terenurilor reprezintă 19% (1). Privite în ansamblu, aceste cifre arată că emisiile de carbon din agricultură depășesc limitele câmpului. 

De ce reprezintă emisiile agricole o preocupare tot mai mare pentru fermieri și companiile alimentare? 

Patru evoluții majore cresc miza raportării emisiilor de carbon din agricultură pentru fermieri și companiile din sectorul alimentar și al băuturilor: 

• Ponderea metanului: Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și Coaliția pentru Climă și Aer Curat (CCAC) raportează că agricultura generează aproximativ 42% din emisiile antropogene de metan, comparativ cu 38% sectorul energetic și 20% sectorul deșeurilor (2). Agricultura și emisiile de metan sunt, prin urmare, centrale pentru Angajamentul Global privind Metanul (Global Methane Pledge), care vizează o reducere de cel puțin 30% față de nivelurile din 2020 până în 2030. 

• Efectul de încălzire: Metanul a fost responsabil pentru aproximativ 30% din încălzirea globală înregistrată din perioada preindustrială până în prezent (3). 

• Reglementările de raportare: GHG Protocol a publicat standardul Land Sector and Removals Standard la 30 ianuarie 2026, cu aplicare de la 1 ianuarie 2027. Este primul standard GHG Protocol care include cerințe de trasabilitate pentru emisiile din Domeniul de aplicare 3 (Scope 3) (4). 

• Stabilirea obiectivelor: Conform ghidului Forest, Land and Agriculture (FLAG) al Science Based Targets initiative (SBTi), companiile din producția alimentară, procesarea de alimente și băuturi și comerțul cu amănuntul alimentar trebuie să stabilească obiective bazate pe exploatarea terenurilor, la fel ca orice companie ale cărei emisii FLAG depășesc 20% din totalul emisiilor sale (5). 

Pentru fermieri, aceste evoluții se vor traduce probabil prin solicitări crescute de date din partea cumpărătorilor. Pentru companiile alimentare care aplică cadre relevante de raportare sau de stabilire a obiectivelor, acestea sporesc necesitatea de a contabiliza emisiile asociate furnizorilor. 

Ce sunt emisiile Scope 3 în agricultură? 

GHG Protocol clasifică Scope 1 drept emisii directe, Scope 2 drept emisii provenite din energia achiziționată și Scope 3 drept toate celelalte emisii indirecte de pe lanțul valoric, împărțite în 15 categorii (6). Emisiile Scope 3 în agricultură depind de entitatea care realizează raportarea. O fermă care își administrează propriul teren înregistrează emisiile din câmp în Scope 1, în timp ce un producător alimentar care achiziționează recolta înregistrează emisiile asociate în Scope 3 (7). 

Exemplele de emisii Scope 3 într-un lanț valoric agricol includ: 

• Categoria 1: Bunuri și servicii achiziționate: cereale, lapte, zahăr sau fructe cumpărate de o companie alimentară, precum și îngrășăminte sau produse de protecție a plantelor achiziționate de o fermă, măsurate de la extracție până la poarta fabricii (cradle-to-gate). 

• Categoria 4: Transport și distribuție în amonte (upstream): transportul culturilor recoltate către unitățile de procesare. 

• Categoria 10: Procesarea produselor vândute: măcinarea, rafinarea sau altă transformare a unui ingredient de către un client din aval. 

• Categoria 15: Investiții: emisii asociate creditelor agricole și participațiilor din portofoliul unei instituții financiare (6).

Cum sunt măsurate și raportate emisiile din agricultură? 

O raportare credibilă respectă un cadru MRV, acronim pentru măsurare, raportare și verificare (measurement, reporting, and verification). Măsurarea cuantifică emisiile, raportarea le documentează într-un format standardizat, iar verificarea independentă le confirmă acuratețea. 

Metode și standarde comune de măsurare 

Majoritatea inventarelor de emisii se bazează pe trei surse complementare de date:

• Nivelurile IPCC (IPCC tiers): Nivelul 1 (Tier 1) aplică factori de emisie impliciți, Nivelul 2 (Tier 2) aplică factori specifici unei țări sau regiuni, iar Nivelul 3 (Tier 3) aplică modele sau măsurători directe (8). 

• Standarde de contabilitate: GHG Protocol Corporate Standard, Scope 3 Standard și Land Sector and Removals Standard stabilesc limitele și regulile pentru inventarele corporative. 

• Date de activitate: Evidențe privind tipul și doza de îngrășământ, efectivul de animale, furajele, gestionarea dejecțiilor, lucrările solului și regimul de irigare, multiplicate cu factorii de emisie. 

• Prelevarea și analiza senzoristică a solului: Analize de laborator și senzori de teren care stabilesc nivelurile de referință pentru carbonul organic din sol și nutrienți. 

• Teledetecție și modelare: Imagini din satelit pentru schimbarea acoperirii terenului, cu modele bazate pe procese care completează lacunele acolo unde măsurarea directă nu este practică. 

Provocări în monitorizarea emisiilor la nivel de fermă 

Mai mulți factori practici fac ca monitorizarea la nivel de fermă să fie mai complexă decât pare inițial:

• Variabilitatea spațială: Textura solului, conținutul de materie organică și drenajul diferă adesea chiar în cadrul aceleiași parcele, astfel încât un număr redus de probe poate denatura imaginea de ansamblu. 

• Semnale lente și episodice: Carbonul organic din sol se modifică lent în raport cu variabilitatea sa naturală și marja de eroare a măsurătorilor, astfel că schimbările reale pot necesita ani pentru a fi detectate. Emisiile de protoxid de azot, dimpotrivă, apar sub formă de vârfuri de scurtă durată, de obicei după aplicarea îngrășămintelor urmată de ploi torențiale sau irigații. 

• Factori impliciți: Valorile implicite reflectă categorii climatice și de management generale, nu solul, condițiile meteo sau practicile locale, ceea ce crește gradul de incertitudine. 

• Baze de aprovizionare fragmentate: Companiile alimentare se aprovizionează de la numeroase ferme, fiecare având practici diferite de evidență a datelor. 

• Cost și frecvență: Cadrul MRV convențional se bazează pe prelevare manuală de probe și vizite periodice pe teren, ceea ce crește costurile și lasă intervale fără date între măsurători. 

Ce strategii bazate pe date contribuie la reducerea emisiilor din agricultură? 

Strategiile de reducere funcționează optim atunci când vizează cea mai mare sursă locală, ceea ce impune utilizarea unor niveluri de referință măsurate în locul mediilor regionale. 

• Gestionarea azotului: Testarea solului și modelarea cerințelor culturilor determină doza, sursa, momentul și metoda de aplicare a azotului. Acolo unde aplicările depășesc absorbția culturii, corelarea aportului cu cerințele limitează surplusul disponibil pentru denitrificare și levigare, ceea ce reduce N2O protejând în același timp randamentul.

• Programarea irigațiilor: Datele privind umiditatea solului ghidează aplicarea apei în funcție de consumul culturii. Evitarea suprairigării limitează condițiile anaerobe care favorizează denitrificarea. 

• Gestionarea apei în cultura orezului: UNEP include gestionarea apei în cultivarea orezului printre măsurile disponibile pentru reducerea metanului (9). Umezirea și uscarea alternativă sunt abordări frecvente acolo unde nivelul apei poate fi controlat, deși agronomii monitorizează N2O deoarece fazele de drenare pot spori eliberarea de protoxid de azot. 

• Programe pentru sectorul zootehnic: Aditivii furajeri și selecția genetică îmbunătățită vizează metanul enteric (9). 

• Practici pentru stocarea carbonului în sol: Culturile de acoperire, lucrările reduse ale solului (reduced tillage) și amendamentele organice pot crește conținutul de carbon organic din sol. Câștigurile variază în funcție de sol și climă, se plafonează în timp și sunt reversibile dacă practicile de gestionare se schimbă; prin urmare, verificarea trebuie să continue prin prelevări repetate de probe la o adâncime constantă. 

• Segmentarea furnizorilor: Datele primare de la fermele furnizoare identifică punctele critice și direcționează investițiile către practicile cu cel mai mare impact. Standardul Land Sector and Removals Standard introduce cerințe de trasabilitate pentru Scope 3, permițând companiilor să colaboreze direct cu furnizorii pentru implementarea reducerilor (4). 

Cum sprijină tehnologia monitorizarea și reducerea emisiilor 

Monitorizarea digitală înlocuiește evaluările periodice punctuale cu înregistrări continue și comparabile. MRV digital utilizează teledetecția, senzorii automați și platformele de date pentru a crește frecvența măsurătorilor și a standardiza colectarea datelor. 

• Imagini satelitare: Acoperire repetabilă și pe scară largă a modificărilor de vegetație și de acoperire a terenului. 

• Senzori de sol: Măsurători locale continue care adaugă context din teren observațiilor satelitare. 

• Analiza digitală a solului: Niveluri de referință privind nutrienții și carbonul la nivel de parcelă, care fundamentează normele de fertilizare. 

• Platforme de date: Agregare automatizată care păstrează trasabilitatea fiecărei valori până la sursa inițială. 

• Modele: Estimări de completare a lacunelor, validate pe baza datelor din teren. 

Împreună, aceste niveluri generează evidențe robuste în fața verificărilor independente, o cerință esențială atât pentru inventarele Scope 3, cât și pentru proiectele de carbon. 

Întrebări frecvente despre emisiile din agricultură 

Care este cea mai mare sursă de emisii agricole? 

Răspunsul depinde de limitele de delimitare a inventarului (accounting boundary). FAO identifică sectorul zootehnic drept cea mai mare componentă a emisiilor sistemelor agroalimentare globale în 2023 (1), iar fermentația enterică, cultivarea orezului și gestionarea gunoiului de grajd generează cea mai mare parte a metanului din agricultură (2). Ierarhia surselor variază în funcție de regiune, tipul de produs și limitele stabilite.

Cum își pot reduce fermierii amprenta de carbon? 

Fermierii pot reduce emisiile de carbon din agricultură acționând prioritar asupra surselor măsurate:

• Efectuați analize de sol înainte de a stabili dozele de azot și aplicați azotul în funcție de cerințele culturii.

• Programați irigațiile pe baza datelor privind umiditatea solului pentru a evita excesul de apă. 

• Aplicați tehnica de umezire și uscare alternativă la cultura orezului, cu monitorizarea N2O. 

• Evaluați programele de furajare și de ameliorare genetică în sistemele zootehnice (9). 

• Mențineți evidențe stricte ale inputurilor, lucrărilor solului și irigațiilor pentru a susține raportarea și confirmați acumularea de carbon în sol prin prelevări repetate de probe. 

De ce solicită companiile alimentare date privind emisiile Scope 3 de la fermieri?

Materiile prime agricole achiziționate plasează emisiile de la nivel de fermă în inventarul Scope 3 al cumpărătorului; prin urmare, cumpărătorii pot utiliza factori de emisie secundari atunci când datele specifice furnizorilor nu sunt disponibile (6) (7). Cerințele de trasabilitate Scope 3 și obiectivele SBTi FLAG sporesc nivelul de calitate a datelor așteptat de la aceste inventare (4) (5). De asemenea, datele specifice furnizorilor înlocuiesc factorii impliciți, permițând ca practicile verificate din fermă să se reflecte în rezultatele cumpărătorului. 

Pentru companiile alimentare, companiile din agribusiness și echipele de sustenabilitate, datele de la furnizori devin fundamentul unei raportări credibile a emisiilor. Reducerea emisiilor agricole începe cu o măsurare capabilă să reziste verificărilor independente, iar acesta este principiul pe care își construiește activitatea Doktar. 

Doktar își ancorează activitatea în cadrul MRV: observațiile din teren și evidențele activităților din fermă alimentează calculele și raportările documentate privind emisiile, punând la dispoziție dovezi justificative pentru audituri independente. Prin colectarea de informații de la nivelul parcelei privind solul, apa și starea culturilor, Doktar transformă activitatea zilnică a fermei în date trasabile până la sursă, sprijinind raportarea Scope 3. Infrastructura sa digitală maximizează valoarea acestor date prin reunirea unor parametri consecvenți de la multiple ferme, înlocuind estimările disparate cu înregistrări comparabile. 

Referință/Referințe: 

(1) Food and Agriculture Organization of the United Nations. (October, 2025).  Greenhouse gas emissions from agrifood systems: Global, regional and country  trends, 2001-2023. https://www.fao.org/statistics/highlights-archive/highlights detail/greenhouse-gas-emissions-from-agrifood-systems.-global--regional-and country-trends--2001-2023 

(2) United Nations Environment Programme & Climate and Clean Air Coalition. (2025).  Global methane status report 2025. https://www.ccacoalition.org/content/global methane-status-report-2025 

(3) United Nations Environment Programme. (n.d.). Methane emissions are driving  climate change. Here's how to reduce them. https://unep.org/news-and stories/story/methane-emissions-are-driving-climate-change-heres-how-reduce-them

(4) GHG Protocol. (2026a, January 30). Release: GHG Protocol launches its first-ever  global standard for corporate accounting of land-sector emissions and removals [Press release]. https://ghgprotocol.org/index.php/blog/release-ghg-protocol launches-its-first-ever-global-standard-corporate-accounting-land-sector 

(5) Ramboll. (n.d.). Decarbonise for net zero: FLAG targets, overcoming challenges.  https://www.ramboll.com/en-us/insights/decarbonise-for-net-zero/flag-targets overcoming-challenges 

(6) World Resources Institute & World Business Council for Sustainable Development.  (2011). Corporate value chain (Scope 3) accounting and reporting standard.  Greenhouse Gas Protocol.  

https://ghgprotocol.org/sites/default/files/standards/Corporate-Value-Chain Accounting-Reporing-Standard-EReader_041613_0.pdf 

(7) GHG Protocol. (2026b). Land sector and removals standard (Version 1.1).  https://ghgprotocol.org/sites/default/files/2026-06/Land-Sector-and-Removals Standard-v1.1.pdf 

(8) Intergovernmental Panel on Climate Change. (2019). 2019 refinement to the 2006  IPCC guidelines for national greenhouse gas inventories: Vol. 4. Agriculture, forestry  and other land use (E. Calvo Buendia, K. Tanabe, A. Kranjc, J. Baasansuren, M.  Fukuda, S. Ngarize, A. Osako, Y. Pyrozhenko, P. Shermanau, & S. Federici, Eds.). IPCC. https://www.ipcc-nggip.iges.or.jp/public/2019rf/pdf/4_Volume4/19R_V4_Ch01_Introduction.pdf 

(9) Down To Earth. (2025, November). Global methane status report warns of rising  emissions but charts path to 2030 progress.  

https://www.downtoearth.org.in/amp/story/climate-change/global-methane-status report-warns-of-rising-emissions-but-charts-path-to-2030-progress